Află 7 idei simple și eficiente prin care poți preveni materialismul la copii și să le oferi o educație financiară sănătoasă, bazată pe valori.

7 idei pentru a preveni materialismul la copii

24.07.2025 | Educatie financiara, Copii si jucării

tiktok-share

Aud des teama asta de la părinți: „Dacă îi vorbesc copilului meu despre bani, n-o să devină cumva prea materialist?”

E ca și cum am crede că, dacă vorbim cu copiii despre sex, îi „stricăm”. Realitatea e exact pe dos, pentru că informația e putere. Numai că, în ambele cazuri, e important să vorbim adaptat vârstei lor.


Copiii care înțeleg valoarea banilor de mici nu devin obsedați de ei. Ci mai degrabă capătă claritate, devin mai recunoscători, mai responsabili.

Educația financiară nu plantează materialism. Dimpotrivă, e una dintre cele mai bune forme de protecție împotriva lui, și vei vedea imediat asta.


Ce înseamnă să fii materialist?

Materialismul nu e atunci când un copil își dorește o jucărie. Toți copiii își doresc. Este perfect normal. El se manifestă atunci când:

  • îți legi fericirea de ceea ce ai, nu de cine ești.

  • vânezi constant ce e „mai nou”, „mai scump” sau „mai cool”.

  • crezi că ți se cuvine orice, fără efort sau răbdare.

  • te compari mereu cu ce au ceilalți.

  • pierzi interesul imediat ce obții ce ți-ai dorit.

Dave Ramsey spune:
„Dacă tot ce e nou te face fericit, vei fi un șoarece într-o roată, alergând toată viața.”

În continuare, îți arăt câteva idei simple, dar esențiale, prin care poți cultiva în copilul tău o relație sănătoasă cu banii – fără să devină materialist, dependent de validare sau de obiecte:

  • Nu oferi totul pe tavă. Lasă-l să muncească pentru bani.

  • Învață-l să aducă valoare. Banii vor veni ca o consecință.

  • Educație financiară de la A la Z.

  • Pune accent pe experiențe, nu pe obiecte.

  • Nu lega emoțiile de cumpărături.

  • Limitează influențele comerciale și învață-l să nu se compare cu alții.

  • Fii tu exemplul.


1) Nu oferi totul pe tavă. Lasă-l să muncească pentru bani.

Știu că vrei să-i dai copilului tău tot ce e mai bun. Tot ce tu nu ai avut.
Copilul tău e probabil un copil binecuvântat, privilegiat, care are acces ușor la mult mai multe lucruri decât alți copii de pe lumea asta.

Dar știi ce ușor treci de la “binecuvântat” la „răsfățat”?
Să-i oferi copilului tău tot ce e mai bun nu înseamnă să-i oferi totul, oricând, fără efort.

Când oferim constant lucruri fără să cerem implicare sau răbdare, riscăm să creștem un copil care nu mai simte bucurie autentică, doar așteptări.

Prea multe lucruri, prea ușor obținute, duc la prea puțină satisfacție.

Copiii care învață că banii, obiectele, cadourile vin doar „pentru că exist” nu dezvoltă o relație sănătoasă cu valoarea și munca.

În schimb, dacă legăm recompensa de un efort — o responsabilitate în casă, o activitate dusă până la capăt — îi ajutăm să-și formeze o busolă interioară care le va folosi toată viața.


2) Învață-l să aducă valoare. Banii vor veni ca o consecință.

E ușor să credem că scopul e să facem bani. Dar dacă asta devine centrul, copilul va alerga toată viața după ei, fără să știe de ce.

Scopul trebuie să fie să aducem valoare în viața oamenilor, adică să le facem viața mai bună sau mai ușoară.

Iar apoi, banii vor apărea în mod natural. Banii nu sunt niciodată scopul, ei sunt doar o unealtă.

Învață copilul să-și pună constant întrebarea: „Cum pot fi de folos?”

Atunci când pornește de la asta, va înțelege că munca are un rost, că există satisfacție în a contribui și că banii sunt doar o răsplată pentru impactul pe care îl are.

Nu ceva ce primește „pentru că merită”, ci ceva ce vine pentru că a oferit ceva valoros.


Asta îl va ajuta, pe termen lung, să nu confunde valoarea sa ca om cu suma din cont.
Și să nu-și măsoare succesul doar în bani, ci în sens, în utilitate și în felul în care lasă lumea un pic mai bună în urma lui.

educatie financiara pentru copii


3) Educație financiară de la A la Z

Mulți părinți, fără să-și dea seama, îi învață pe copii doar două lucruri despre bani: cum se fac și cum se cheltuiesc. Dacă ne oprim aici, creștem copii superficiali.

Educația financiară sănătoasă include patru direcții: cum câștigi, cum cheltuiești, cum economisești și cum dăruiești.

🟢 Economiile îl ajută pe copil să învețe răbdarea și amânarea recompensei.
Îl învață că nu trebuie să aibă totul pe loc, că e bine să plănuiești, că merită să aștepți.

Pentru a cultiva răbdarea, poți încerca următoarea regulă: nu cumpărați în aceeași zi în care apare dorința. Așteptați 24 de ore. Dacă dorința persistă, merită discutată.

🟢 Donațiile îl învață recunoștința și empatia.
Când un copil donează — o parte din bani, o jucărie în stare bună, timp, atenție — învață că lumea nu se învârte doar în jurul nevoilor lui.

Și că binele pe care îl faci cu banii tăi aduce o bucurie altfel decât orice obiect cumpărat.


4) Pune accent pe experiențe, nu pe obiecte

Ai grijă la valorile pe care i le transmiți copilului.

Dacă vrei să previi materialismul, schimbă atenția de la „ce avem” la „ce trăim”.
Când bucuria vine dintr-o activitate făcută împreună, nu dintr-o cutie nouă desfăcută, el învață să-și construiască fericirea pe ființă și conexiune, nu pe consum.

Întreabă-l în fiecare seară: „Ce ți-a plăcut cel mai mult din ziua asta?”
Dacă răspunsul e o amintire și nu un obiect, ești pe drumul cel bun.

 educatie fiannciara pentru copii


5) Nu lega emoțiile de cumpărături

Tristețea nu se tratează cu lucruri. Știu, e atât de tentant, când copilul e trist sau supărat, să spui: „Hai să-ți ia mama ceva frumos.”

O facem din dragoste, desigur, din dorința de a-i schimba starea. Dar, în timp, îl învățăm că disconfortul emoțional se rezolvă cu shoppingul.

E ok să ne bucurăm de lucruri, dar devine o problemă atunci când ele ajung să ne controleze pe noi.
Nu e ok să credem că ele ne pot repara pe dinăuntru.

Ajută-l să stea cu emoțiile. Să învețe să le recunoască, să le înțeleagă, să le exprime. Nu să le îngroape cu obiecte materiale.


6) Limitează influențele comerciale și învață-l să nu se compare cu alții

Copiii nu devin materialiști doar din ce se întâmplă acasă. Trăim într-o lume în care marketingul, reclamele și ecranele le spun constant că „au nevoie” de ceva nou ca să fie fericiți, acceptați, în pas cu ceilalți.
Televiziunea, YouTube-ul, influencerii, reclamele la jucării — toate pun presiune să aibă „ce e nou”, „ce e cool”, „ce are colegul”. Asta îi face să se compare, să creadă că nu sunt suficienți așa cum sunt.

Ce putem face ca părinți?

  • Să evităm expunerea la reclame și conținut comercial nesupravegheat.

  • Să alegem conținut educativ, care transmite valori, nu doar dorințe.

  • Să-i reamintim constant, începând cât mai devreme: fiecare familie e diferită și nu trebuie să ne comparăm cu alții.

Nu trebuie să cumpărăm ceva doar pentru că altcineva are.


7) Fii tu exemplul

Dacă tu îți definești valoarea prin ce ai — casa, mașina, hainele, telefonul — nu te mira dacă și copilul tău va face la fel.
Dacă alergi mereu după „mai mult” sau „mai nou”, și el va crede că acolo se găsește fericirea.

Copiii imită. Așa că, dacă vrei un copil echilibrat, care apreciază ce are și înțelege valoarea lucrurilor, începe cu tine.


Concluzie

Nu putem controla lumea din jurul copilului nostru, dar putem construi în el un sistem de valori care să-l țină ancorat, chiar și atunci când totul în jur pare să strălucească mai tare decât e.

Putem să-l învățăm că valoarea nu vine din ce ai, ci din cine ești și cum alegi să fii. Că banii sunt un instrument, nu un scop. Și că adevărata fericire nu se cumpără — se trăiește.

Educația financiară începe devreme, dar nu se termină niciodată. E nevoie de timp, de răbdare și de consecvență, dar merită.



Acest articol este scris de Alina Stănulescu - Educație Financiară pentru părinți și copii

Dacă vrei să înveți mai multe despre educația financiară a copiilor, te invit să citești și celelalte articole scrise de mine pe acest blog.

Abonare newsletter